/  Fără categorie   /  Feminitatea nu este în trusa de machiaj

Feminitatea nu este în trusa de machiaj

Industria cosmetică de astăzi investeşte sume impresionante în cercetare şi pare că a găsit răspunsurile la nevoile noastre. Ambalează produsele într-un marketing perfect, convingător, însă pune mai puţin preţ pe efectele consumului de cosmetice sintetice. Cea mai mare parte a consumatoarelor, seduse de promisiunile acestor produse cosmetice, le folosesc fără să se gândească la consecinţele ingredientelor sintetice asupra pielii.

Gândiţi-vă! Aceste cosmetice au termen de valabilitate până la trei ani şi aşteaptă timp de luni întregi (anotimpuri consecutive, chiar), să fie cumpărate din rafturile magazinelor, expuse fiind la mari variaţii de temperatură, până ajung pe măsuţa noastră de toaletă.

Deşi promit rezultate spectaculoase în doar câteva zile, lucrurile nu stau niciodată așa, iar când constați că marketingul de la TV e doar marketing, rămâne în loc dezamăgire, frustrare şi neîncredere în alte produse care chiar şi-ar putea face efectul. Adevărul este unul singur: niciun produs cosmetic nu are rezultate peste noapte. Cele “miraculoase” conțin nenumărate chimicale, parabeni sau chiar substante clasificate ca pesticide care, într-adevăr, pot întinde pielea un timp, acolo unde cateva riduri supără foarte tare, dar degradarea ţesutului se produce mult mai rapid, odată încheiat tratamentul.

Nu e greu să-ţi pui în valoare feminitatea.
Feminitate nu inseamna machiaj ! Feminitatea e o stare !

De cele mai multe ori, senzualitatea buzelor nu este dată de culoarea rujului, ci de textura moale şi bine hidratată a acestora.

Un ten luminos nu înseamnă o culoare mai deschisă a fondului de ten sau o tehnică aparte în aplicare, ci o piele bine îngrijită, curată şi hrănită în profunzime, astfel încât aceasta să strălucească natural.

Bineînţeles, o privire sexy, nu înseamnă un contur perfect sau fard aplicat cu dexteritatea unui make-up artist, ci înseamnă o igienă a ochilor bine întreţinută şi, neapărat, o îngrijire adecvată a pielii sensibile din jurul ochilor, cea mai expusă riscului ridării timpurii, din cauza expresiilor feţei.

Acealaşi lucru este valabil şi pentru pielea corpului. A fi seducătoare nu presupune purtarea unui parfum irezistibil, ci menţinerea unei igiene personale obligatorii, precum şi grija permanentă pentru pielea corpului.

E adevărat, pentru toate acestea este nevoie de puţin efort. In fond, niciun lucru durabil şi de calitate nu a putut fi clădit bătând din degete, însă făcând uz de efortul menţionat, rezultatele pot fi spectaculoase, iar satisfacţiile – pe măsură.

Cea mai bună alegere în aceste cazuri este îndreptarea atenţiei către natură, mai precis către resursele de frumuseţe pe care aceasta ni le oferă. Pielea noastră este, asemenea nouă, diferită de toate celelalte. Are nevoi individuale, care trebuie ascultate şi satisfăcute personalizat. Iată de ce majoritatea produselor sintetice de pe piaţă dau greş: pentru că se adresează tuturor, fără a ţine cont de particularităţile clienţilor.

Tocmai de aceea, citiţi etichetele, dar, mai important decât atât, adresaţi-vă acelor producători care folosesc ingrediente naturale şi care personalizează produsele în funcţie de nevoile şi problemele tenului vostru.

In laboratorul by Codru, noi chiar facem acest lucru!

 

Sunrise/ acrilic pe panza/ 120*120 cm/ artist: Delia Lungan.

Leave a Comment

Produsele by Codru sunt create exclusiv din ingrediente de puritate înaltă si au o puternică rădăcină românească, fiind manufacturate chiar în inima Transilvaniei, departe de aerul poluat al orașelor.

X