/  

Nu știm nici noi cum au trecut cei 4 ani de când creăm cu drag pentru voi,  cosmeticele din ingrediente naturale, byCodru. Ne-am lăsat talentul si inspirația să ne ghideze în procesul de creație și au contat foarte mult pentru noi incurajarile si recomandările primite de la voi în acest timp. În  tot ceea ce am făcut am pus pe primul plan pasiunea pentru natură si frumusețe, respectul și responsabilitatea pentru client si tot ceea ce ne inconjoară. În fiecare an, noi si noi tend-uri din industria de beauty tind să ne ghideze preferințele și să ne îndrepte, mai mult sau

  Untul de shea -sau untul de karite- este recunoscut ca făcând parte din lada de comori a naturii, ascunzând în moleculele lui secretele unei pieli sănătoase și luminoase. Minunile pe care le face untul de shea au ajuns și pe la urechile noastre, așa că a fost invitatul special al colecției ADOR. Cum să nu îl adori, când are atâtea beneficii?! A venit momentul să îți facem și ție cunoștință cu el, căci sigur te va face să zâmbești.  Ce este și cum se obține untul de shea? Untul de culoarea fildeșului se regăsește în interiorul semințelor nucii de shea, ce

Iasomia este floarea cu care Karma, zeul dragostei -în mitologia vechilor hinduși- s-a identificat, rămânând emblema iubirii sincere și diafane. Nici nu e de mirare că zeul Karma s-a îndrăgostit de o astfel de floare, căci parfumul ei puternic, în contrast cu existența ei suavă, te duc cu gândul pe tărâmuri de basm, încă de la o primă întâlnire. Șarmantă și plină de grație, iasomia a fost asociată în mai multe culturi cu puterea dragostei sau feminitatea, toate aceste conotații plecând de la înfățișarea ei candidă, împletită cu forța magică de a schimba lumi, trăiri, gânduri. Mai mult decât atât, specialiștii

  Luna femeii este ocazia perfectă să fii tu! Lumea ți-a dedicat o lună,  noi îți dedicăm o viață! În esenta, a fi femeie este o artă. Iar cum orice artă se învață, se șlefuiește și în final ajunge să dea viață adevăratelor opere, așa se întâmplă și în arta de a fi femeie. Pentru a fi femeie în adevăratul sens al cuvântului, trebuie să ne cuibărim înăuntrul nostru, să ne identificăm cu tot ceea ce găsim acolo și să învățam să valorificăm tot acest conținut fantastic.  Scoate la lumină frumusețea din interiorul tău și nu te teme să o porți în

Iubirea înseamnă dăruire, iar de cele mai multe ori uităm că secretul iubirii față de ceilalți este iubirea față de propria persoană. Suntem mame, soții, prietene, iubite, fiice sau partener de nădejde și în toate punem un strop de suflet, cu care ungem roțile relațiilor perfecte. Dar ce ne facem când se termină rezervele de energie? Pentru aceste situații este bine să știm că înainte de toate trebuie să ne amintim de propria persoană. Să avem grijă ca bateriile noastre să fie încărcate, prin conectarea la propriul corp material și spiritual. Iar asta implică iubire de sine. Așadar, în luna

Toți factorii de mediu cu care intrăm în contact zi de zi, poluare, stres, substanțe chimice, ne afectează pielea încet, dar sigur. Tocmai de aceea este bine să ne stabilim o serie de tabieturi care să purifice și să hidrateze corespunzător, pregătind pielea pentru a face față unei noi situații. Un ritual de îngrijire înseamnă o scurtă călătorie către tine, un moment de răsfăț, un dar pe care ți-l poți oferi singură, zi de zi. By Codru și-a propus să creeze pentru tine o gamă de produse cu efect calmant și regenerant, inspirați de dragostea cu care natura a creat pentru

Produsele by Codru sunt create exclusiv din ingrediente de puritate înaltă si au o puternică rădăcină românească, fiind manufacturate chiar în inima Transilvaniei, departe de aerul poluat al orașelor.

X